Primul soc al inteligentei artificiale nu este ca scrie, calculeaza sau raspunde repede. Socul mai discret este ca pare disponibila. Sta acolo. Nu ofteaza. Nu se uita la ceas. Nu iti spune ca revine mai tarziu si dispare trei zile. Nu transforma fiecare intrebare intr-o negociere emotionala.
Pentru o specie obosita, aceasta disponibilitate seamana periculos de mult cu bunatatea.
Spunem ca AI-ul devine uman, dar poate ca formularea ascunde jumatate din problema. Poate ca AI-ul pare mai uman tocmai pentru ca noi am inceput sa fim mai putin prezenti in relatiile noastre obisnuite. Raspundem repede, dar nu ascultam. Suntem conectati, dar greu de gasit. Avem emoji pentru empatie si foarte putina energie pentru ea.
Un chatbot nu are viata interioara, dar are rabdare operationala. Iar intr-o cultura grabita, rabdarea operationala poate fi confundata cu profunzimea. Daca cineva iti raspunde coerent, bland si imediat, creierul nu intreaba intotdeauna ce este acolo. Intreaba ce lipseste in rest.
AI-ul nu ne ameninta doar prin performanta. Ne jeneaza prin contrast. El scoate la vedere cat de mult din comunicarea noastra cotidiana a devenit administratie de mesaje: confirmari, amanari, reactii, rezumate, raspunsuri decente trimise cu ultima picatura de atentie.
In birouri, AI-ul promite productivitate. In viata personala, promite o forma ciudata de ordine. Iti poate formula gandurile, iti poate calma fraza, iti poate simula un interlocutor care nu se plictiseste. Nu pentru ca te iubeste, ci pentru ca nu are nimic mai bun de facut. Uneori, aceasta este exact fantezia noastra despre ceilalti.
Frica reala nu este ca masinile vor avea suflet. Frica mai apropiata este ca vom accepta tot mai usor relatii fara reciprocitate, pentru ca reciprocitatea a devenit obositoare. Cu oamenii trebuie sa astepti, sa repari, sa ierti, sa fii incoerent, sa suporti taceri si diferente. Cu un sistem, poti cere.
Dar tocmai aici se afla limita. Umanul nu inseamna doar raspuns bun. Inseamna risc, corp, memorie, contradictie, absenta, revenire. Inseamna ca cineva nu este mereu optimizat pentru tine. Uneori, faptul ca celalalt nu functioneaza perfect este dovada ca exista.
AI-ul ne obliga sa ne intrebam ce mai numim prezenta. Daca ne multumim doar cu viteza, coerenta si politete, vom primi din ce in ce mai multe versiuni sintetice ale confortului. Daca vrem relatii, va trebui sa toleram din nou dificultatea oamenilor.
Poate ca intrebarea nu este cat de uman poate deveni AI-ul. Intrebarea mai incomoda este cat de automati am devenit noi inainte ca el sa apara.