Dimineata incepe, de multe ori, inainte sa inceapa. Mana cauta telefonul cu o precizie care nu mai are nevoie de constiinta. Nu ne-am ridicat, nu am baut apa, nu am vazut lumina, dar stim deja ca cineva s-a enervat, cineva a castigat, cineva a spus ceva gresit, cineva a postat o viata mai luminoasa decat a noastra.
Internetul a devenit noua cafea. Nu in sensul simpatic, de ritual al trezirii, ci in sensul mai intim si mai tulbure al substantei care ne regleaza intrarea in zi. Nu cautam informatie. Cautam tonus. Cautam dovada ca lumea functioneaza, chiar daca functioneaza prost. Cautam o mica impingere in sistem.
Cafeaua promite energie. Internetul promite prezenta. Diferenta este ca energia cafelei se termina in corp, in timp ce prezenta internetului nu se termina aproape niciodata. Mai exista un clip. Mai exista o stire. Mai exista un mesaj. Mai exista o indignare proaspata, ambalata exact pentru dimensiunea nelinistii noastre.
De aceea telefonul nu ne distrage pur si simplu. Distragerea este explicatia blanda, acceptabila. Telefonul ne ofera o forma sociala pentru anxietate. In loc sa stam cu ea in camera, o deschidem, o scrollam, o impartim in bucati mici si colorate. Nu mai spunem “mi-e frica”. Spunem “am stat putin pe TikTok”.
In Romania, internetul are si o aroma suplimentara: amestecul permanent de improvizatie, furie, gluma si fatalism. O stire politica devine meme inainte sa devina analiza. O criza se transforma in spectacol. Un scandal tine loc de conversatie nationala. Radem, dar rasul nu curata nimic. Doar face panica mai usor de distribuit.
Nu e intamplator ca feedul seamana uneori cu o cafenea in care toate mesele vorbesc peste tine. Cineva dezbate viitorul tarii, cineva vinde un curs, cineva danseaza, cineva anunta sfarsitul lumii, cineva iti explica de ce nu esti destul de productiv. In mijlocul acestui zgomot, tu iti verifici viata ca pe o notificare care intarzie.
Partea complicata este ca internetul chiar ne ajuta. Ne informeaza, ne conecteaza, ne distreaza, ne scoate din singuratati reale. Problema nu este existenta lui, ci felul in care a devenit prima substanta emotionala a zilei. Inainte sa ne intrebam ce simtim, verificam ce simte lumea. Inainte sa ne apartinem, ne sincronizam.
Poate ca nu avem nevoie de detoxuri eroice si promisiuni de viata analogica. Nu vom arunca telefoanele in mare si nici nu vom deveni calugari ai atentiei. Dar putem observa momentul exact in care o unealta devine doza. Momentul in care deschidem ecranul nu ca sa aflam ceva, ci ca sa nu simtim ceva.
Internetul este noua cafea pentru ca ne porneste. Si uneori noua cocaina pentru ca ne face sa confundam agitatia cu viata. Diferenta dintre ele nu sta in aplicatie, ci in intrebarea pe care o evitam cand o deschidem.