Candva, luxul insemna sa ai acces. La locuri, la obiecte, la oameni, la camere in care altii nu intrau. Astazi, o parte tot mai mare din lux inseamna sa poti refuza accesul celorlalti la tine.
Sa nu raspunzi imediat. Sa nu fii in toate grupurile. Sa nu ai telefonul pe masa cu fata in sus. Sa nu explici de ce ai vazut mesajul si nu ai reactionat. Sa poti lasa lumea cateva ore fara dovada ca esti viu, util si conectat.
Disponibilitatea a fost vanduta ca eficienta si a ajuns sa semene cu servitutea. Oricine poate trimite ceva. Oricine poate cere “rapid”. Oricine poate marca o urgenta emotionala cu trei semne de intrebare. In acest sistem, omul linistit pare suspect. Omul care raspunde maine pare aristocrat.
Romania are o relatie speciala cu disponibilitatea. Ne place omul care “rezolva”, care raspunde, care se baga, care stie pe cineva, care ridica telefonul. Indisponibilitatea pare aroganta pana in clipa in care devine aspirationala. Atunci o numim boundaries si o punem in engleza, ca sa para ca vine dintr-o carte buna.
Dar adevaratul lux nu este sa ignori oamenii. Este sa nu traiesti ca o extensie a inboxului. Sa ai timp care nu trebuie justificat. Sa poti gandi o idee pana la capat fara ca lumea sa intre peste ea cu un sticker.
In viitor, statutul nu se va vedea doar in ce detii. Se va vedea in cine are voie sa te intrerupa.